CE POATE SĂ ÎMI OFERE ZILÉOS?

Experiența întâlnirii

L: „Ziléos este cu mine acolo unde trăiesc. Mi se oferă răspunsuri întrebărilor mele existențiale și preocupărilor mele. Mă simt ascultat cu bunăvoință și respect. Întâlnesc oameni extraordinari. Învățăm foarte mult unii de la ceilalți. Ziléos mă ajută să-mi găsesc sensibilitatea față de ceilalți, sensibilitate pe care viața mă face uneori să o uit.

Ziléos favorizează crearea unor prietenii, sprijinul reciproc, susținerea în momentele dificile și trăirea unei coerențe între cuvintele și acțiunile mele.”

Găsesc un sens pentru viața mea

S: „La Ziléos învăț despre diferite subiecte. Învăț să mă cunosc și să mă accept așa cum sunt, să știu cine sunt, să-mi dezvolt talentele, să învăț să fiu altruist, să înțeleg care este locul meu, să mă implic, să mă deschid față de ceilalți și față de lume – toate sunt modalități de a da sens vieții mele, de a mă afirma și de a mă dezvolta.”

A: „Alături de mulți dintre prietenii mei mergem și mai departe în căutarea noastră: vrem să știm cine ne-a creat și descoperim un Dumnezeu care ne vorbește și ne dă iubirea lui, un Dumnezeu al iubirii, un Dumnezeu viu.”

O trezire la credința creștină

Ziléos îl invită pe fiecare să vină, să vadă, să experimenteze, să caute, să guste, să pună întrebări, să se întâlnească, să se schimbe… și de ce nu: să creadă!

„Vino, urmează-mă”, ne spune Isus în Evanghelia după Matei (9,9). Ziléos își propune să meargă mai departe: să-L urmeze pe Isus, să-l cunoască mai bine, să facă alegerile de viață care decurg din această întâlnire, să asculte chemarea lui și să acționeze.

„Rămâneți în mine”, adaugă Isus în Evanghelia după Ioan (15,4). Pentru a merge și mai departe, Ziléos propune fiecăruia să se lase transformat și unit cu Cristos. Este vorba de a face din întreaga viață locul unei relații cu Dumnezeu și de a-ți inventa viața împreună cu El. Să experimentezi că viața și iubirea sunt mai puternice decât moartea. Să punem în relație această experiență cu cea a lui Isus Cristos care a murit, a înviat și este viu, astăzi.

Angajamente

Ziléos încurajează angajarea în societate pentru a construi o lume mai dreaptă și fraternă, o lume mai bună. În funcție de timpul disponibil, de energia și de talentele fiecăruia, asociația îi invită și îi formează să-și asume responsabilități în organizarea și animarea activităților sale, precum și în societate.